Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. semiconducteur)
1. (material) cu conductibilitate selectivă între cea a metalelor şi cea a izolatorilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. chip)
1. bucată mică de material semiconductor pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. défectivité)
1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. donneur, engl. donor)
2. s. m. atom străin în masa unui semiconductor care cedează electroni.
3. (biol.) individ care cedează celule, cromozomi etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. photoconductibilité)
1. conductibilitate electrică a semiconductorilor care variază în funcţie de iluminare; fotoconductivitate, fotoconducţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. photoélectrique)
1. (despre emisiunea de electroni din metale) provocat de incidența radiației luminoase.
2. efect ~ = emisiune de electroni de către metale sau semiconductori sub acțiunea luminii; celulă ~ă = element de circuit electric, cu doi electrozi, care se bazează pe efectul fotoelectric; fotocelulă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jonction)
1. legătură, unire, cuplare; locul unde se face o legătură; junctură.
2. element de circuit care realizează contactul între doi semiconductori diferiți.
3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propoziții ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu funcție de relație.
4. (mil.) loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități.