Dictionar

Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Aerodesant

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (aero- + desant)

1. operațiune care desemnează mișcarea forțelor armate cu aeronave, de obicei cu decolare și aterizare verticală, pentru a angaja și distruge forțele inamice sau pentru a captura și deține poziții cheie; desant aerian.


Afixal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affixal)

1. referitor la afix.

2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.

3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.


Alfabet

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alphabet, lat. alphabetum)

1. sistem de semne grafice (litere) într-o ordine convenţională, care redau sunetele de bază ale unei limbi.

2. ~ telegrafic = alfabet reprezentând combinaţiile de semnale ale unui cod telegrafic; ~ Braille /brai/ = alfabet convenţional cu semnele în relief pentru nevăzători.

3. (inform.) totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare.

4. (fig.) minimum de cunoştinţe (necesare).


Algebrologică

Parte de vorbire: s.
Origine: (algebră + logică)

1. încercare de a înlocui operaţiile logice cu semne şi calcule.