Dictionar

Rezultate secundare (Semnul.):

Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Antisimetric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antisymétrique)

1. opus simetriei.

2. (despre sisteme fizice) care, printr-o transformare simetrică faţă de un centru de simetrie, capătă proprietăţi opuse celor iniţiale.

3. (mat.; despre funcţii) care îşi schimbă semnul prin permutarea variabilelor.


Caducifer

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. caducifer)

1. purtător de caduceu (sceptrul lui Hermes, care a devenit semnul vestitorilor și mesagerilor).


Criptaritmie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cryptarythmie)

1. calcul aritmetic enigmistic, cifrat, în care diferitele cifre sunt înlocuite cu litere, semnul X înlocuind atât cifre identice, cât şi cifre diferite.


Egalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. égalité)

1. stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele.

2. (sport) rezultat constituit dintr-un număr egal de puncte.

3. principiu potrivit căruia tuturor oamenilor, statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri.

4. (mat.) echivalență între două sau mai multe mărimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relații redată prin semnul egal (=).


Exclamare

Parte de vorbire: s.
Origine: (exclama)

1. acţiunea de a exclama; exclamaţie.

2. semnul ~ării = semn de punctuaţie (!) după o interjecţie, un vocativ sau o propoziţie exclamativă ori imperativă.