Dictionar

semnătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. signature)

1. inscripția numelui, într-o formă anume și recunoscută, aplicată de o persoană pe un scris pentru a certifica exactitatea acestuia, pentru a-i aproba conținutul sau pentru a-și asuma responsabilitatea pentru acesta; iscălitură.
 

contrasemnătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Kontrasignatur, fr. contresignature)

1. semnătură a unui funcționar subaltern pusă pe un act alături de semnătura celui de la care emană.
2. (var.) (înv.) contrasignătură.
 

autograf, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. autographe)

1. (semnătură, document, text) scris chiar de mâna autorului.
 

avaliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. avaliser)

1. (fin.) a da avalul unei cambii (avalul este socotit că rezultă din simpla semnătură a avalistului pusă pe fața cambiei); a garanta (o cambie).
 

chirograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chirographe)

1. act diplomatic întărit cu semnături autentice.
2. semnătura însăși.
3. aparat pentru reeducarea degetelor unui mutilat.
 

chirografar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. chirographaire)

1. (jur.; despre persoane; și s.) care deține un drept personal de creditor pe baza unui act sub semnătură privată.
 

consemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consigner)

1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna.
2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizație de stat specializată.
3. a interzice ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau de pe navă.
 

contrasemnătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Kontrasignatur, fr. contresignature)

1. semnătură a unui funcționar subaltern pusă pe un act alături de semnătura celui de la care emană.
2. (var.) (înv.) contrasignătură.