Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anticyclone)
1. regiune în care presiunea atmosferică creşte de la periferie spre centru şi masele de aer au o mişcare divergentă, producând vreme senină.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. apollinisch)
1. referitor la zeul Apolo; apolinar.
2. luminos, senin, echilibrat.
3. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. quiétude, lat. quietudo)
1. stare de liniște, de calm, de seninătate.
2. (var.) cvietudine, quietudine.
3. (antonime) inchietudine, îngrijorare, neliniște.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. clarus, fr. clair)
1. (şi adv.) limpede, desluşit, curat.
2. transparent; (despre aer, cer) senin, luminos.
3. (despre sunete, voci) care răsună distinct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)
1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicurisme)
1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.