Rezultate principale (Sens):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sens, lat. sensus)
1. înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt).
2. într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere.
3. conținut.
6. ~ unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență.
7. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune.
Rezultate secundare (Sens):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat., fr. consensus)
1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înţelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contrasens)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. non-sens)
1. ceea ce este lipsit de sens, de raţiune; absurditate.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
3. EN sensible; sensitive; receptive
4. DE empfindlich; empfänglich; sensibel
5. RU чувствительный; восприимчивый; воспринимaющий
6. HU érzékeny; érző, fogékony
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sensible, lat. sensibilis)
1. adj. cu sensibilitate; care poate fi (ușor) impresionat; emotiv.
3. (despre materiale fotografice) care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare.
4. (fil.) care poate fi perceput prin simțuri.
5. (s. n.) domeniul lucrurilor sensibile.
6. care se poate constata ușor; evident, simțitor, apreciabil.
7. (despre aparate, instrumente etc.) care indică cele mai mici valori, deosebiri, diferențe.
8. s. f. (muz.) treapta a șaptea a gamei majore sau minore, cu un semiton sub tonică.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. sensibile)
1. (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cu simţire, cu înduioşare.
Parte de vorbire: interj., s.
Origine: (fr., it. abracadabra)
1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiştii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.
2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acanthesthésie)
1. tulburare a sensibilităţii tactile constând în senzaţia de furnicare, de înţepături.
2. senzație de înțepături, fără să existe vreun stimul funcțional.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)
1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.