Dictionar

Rezultate principale (Sens):

Sens

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sens, lat. sensus)

1. înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt).

2. într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere.

3. conținut.

4. rost, noimă, rațiune.

5. direcție, orientare.

6. ~ unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență.

7. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune.


Rezultate secundare (Sens):

Consens

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. consensus)

1. înţelegere deplină, acord, identitate de opinii.


Contrasens

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contrasens)

1. sens opus.


Nonsens

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. non-sens)

1. ceea ce este lipsit de sens, de raţiune; absurditate.


Sensibil

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT sensibilis; receptivus

2. FR sensible; réceptif

3. EN sensible; sensitive; receptive

4. DE empfindlich; empfänglich; sensibel

5. RU чувствительный; восприимчивый; воспринимaющий

6. HU érzékeny; érző, fogékony


Sensibil, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sensible, lat. sensibilis)

1. adj. cu sensibilitate; care poate fi (ușor) impresionat; emotiv.

2. predispus la anumite boli.

3. (despre materiale fotografice) care are însușirea de a înregistra acțiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi făcută vizibilă prin developare.

4. (fil.) care poate fi perceput prin simțuri.

5. (s. n.) domeniul lucrurilor sensibile.

6. care se poate constata ușor; evident, simțitor, apreciabil.

7. (despre aparate, instrumente etc.) care indică cele mai mici valori, deosebiri, diferențe.

8. s. f. (muz.) treapta a șaptea a gamei majore sau minore, cu un semiton sub tonică.


Sensibile

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. sensibile)

1. (muz.) cu simţire, cu înduioşare.


Abracadabra

Parte de vorbire: interj., s.
Origine: (fr., it. abracadabra)

1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiştii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.

2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.


Abscisă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.

2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Acantestezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthesthésie)

1. tulburare a sensibilităţii tactile constând în senzaţia de furnicare, de înţepături.


Acceptanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.