Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)
1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affixe, lat. affixus)
1. nume generic pentru prefixe, sufixe şi infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcţia, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.
2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anagogie)
1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric şi spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + izostatic)
1. (despre fenomene) care acţionează în sensul deranjării echilibrului izostatic al scoarţei terestre.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antimétabole)
1. repetare a aceloraşi cuvinte în ordine inversă, care schimbă sensul comunicării; antimetalepsă, antimetateză.