Dictionar

Rezultate principale (Sentiment.):

Sentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sentiment)

1. proces afectiv mai durabil şi mai complex decât emoţia, exprimând atitudinea pe care omul o are faţă de realitate; simţire, simţământ.

2. afecţiune.

3. credinţă, impresie intimă; convingere.


Rezultate secundare (Sentiment.):

Asentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assentiment)

1. consimţământ voluntar la propunerea, în acţiunea cuiva; permisiune.

2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorinţa cuiva.


Disentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dissentiment)

1. deosebire de sentimente, de opinii; neînţelegere.


Presentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pressentiment)

1. sentiment vag în legătură cu ceea ce va veni; presimţire.


Resentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ressentiment)

1. sentiment ostil faţă de cineva, izvorât dintr-o nemulţumire mai veche; antipatie.


Sentimental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sentimental)

1. care exprimă sau trezeşte sentimente duioase; (depr.) care afectează sau exagerează un sentiment.

2. (despre oameni; şi s.) care nutreşte sentimente puternice.


Sentimentalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sentimentalisme)

1. sensibilitate excesivă; afectare sau exagerare a sentimentelor; sentimentalitate.

2. atitudine, comportare de om sentimental.

3. tendinţă în literatura sec. XVIII prin reliefarea vieţii sentimentale, bogate şi tumultuoase.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.

2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.

3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.

5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.

6. a neglija, a lăsa în voia...

7. a înceta de a utiliza.

8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.

9. a se încrede, a se preda.

10. a se neglija.

11. a-și pierde curajul.

12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.


Abis

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.

2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.

3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.

4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Acenestezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acenesthesia)

1. absenţa sentimentului de existenţă fizică, în demenţe.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.