Dictionar

serios, -oasă

Parte de vorbire:  adj., adv.  
Etimologie: (fr. sérieux, lat. seriosus)

1. grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; așezat, ponderat.
2. căruia nu-i place să glumească; sever, rigid.
3. (și adv.) privit cu seriozitate; pozitiv, real.
4. îngrijorător, grav.
5. important, de seamă.
6. a lua (pe cineva sau ceva) în ~ = a acorda toată atenția (unei persoane sau unui lucru).
 

serioscop

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sérioscope)

1. negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme.
 

serioscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sérioscopie)

1. examen radiologic constând în a lua succesiv mai multe imagini.
 

cavilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cavillation, lat. cavillatio)

1. argument verbal care nu atinge fondul serios al lucrurilor; sofism.
 

farsor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. farceur)

1. cel care face farse; om neserios.
2. impostor, șarlatan.
 

fumist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. fumista)

1. (om) căruia îi lipsește seriozitatea și pe care nu se poate conta; neserios, mistificator.
 

futil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. futile, lat. futilis)

1. lipsit de importanță; inutil; neserios, frivol.
 

grav, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. grave, lat. gravis)

1. care necesită o atenție deosebită, care poate avea urmări neplăcute; (p. ext.) important.
2. (despre boli, răni) periculos.
3. (despre oameni) serios, demn, sever; solemn, rigid.
4. (despre voce, sunete, timbru) care aparține registrului de jos al scării muzicale; profund, de bas.
5. accent ~ = accent (`) care notează în unele limbi o vocală deschisă.
 

infantil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infantile, lat. infantilis)

1. de copii, al copiilor.
2. paralizie ~ă = poliomielită.
3. (fig.) copilăresc, pueril; neserios.