Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. serviteur, lat. servitor)
1. angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoană care lucrează la stăpân; slugă.
Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (servitor + -easă)
1. persoană aflată în serviciul unui stăpân (pentru a presta munci casnice) și răsplătită în bani sau în natură; servitoare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (servitor + -ime)
1. mulțime de servitori; totalitate a servitorilor (dintr-o casă); slujitorime, (pop.) slugărime, (reg.) slugăret.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ancilaire)
1. referitor la servitori; de slugă.
2. iubiri ~e = relații galante, legături cu servitorii.
3. (prin ext.) subordonat, umil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. boy, băiat)
1. servitor indigen din colonii; liftier (în hoteluri).
2. dansator dintr-un ansamblu de music-hall.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. camérier)
1. servitor ce îngrijea de camera de dormit şi de îmbrăcămintea stăpânului; lacheu, valet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. domesticité)
1. stare a unui animal domestic.
2. (rar) situaţia de servitor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. laquais)
1. servitor îmbrăcat în livrea.
2. (fig.) om slugarnic, servil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. servus)
1. (în feudalism) şerb.
2. servitor.