Dictionar

sferic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sphérique, lat. sphaericus)

1. de forma unei sfere; globular, sferiform, (rar) sferular, (înv.) sfericesc.
2. (geometrie) referitor la sferă.
3. (geom.) triunghi ~ = partea de la suprafața unei sfere, limitată de trei arce de cercuri mari.
4. (antonim) asferic.
 

sfericitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sphéricité)

1. însușirea de a fi sferic.
 

acrocist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrocyste)

1. chist sferic, gelatinos, la maturația celulelor generative.
 

aerogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérogène)

1. produs prin intermediul aerului atmosferic.
2. de origine respiratorie.
3. (despre bacterii) care descompune substanțe solide sau lichide în suprafețe gazoase.
 

aeroion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroion)

1. ion atmosferic prin descărcări electrice, evaporări ale apei etc.
 

aeromorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéromorphose)

1. (biol.) totalitatea modificărilor morfoanatomice sub acțiunea factorilor atmosferici.
2. acțiunea morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor (ex. plantele amfibii).
 

aeropatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. aeropathy)

1. (med.) stare patologică provocată de schimbările presiunii atmosferice; boală cauzată de modificarea presiunii atmosferice.
 

aeroplancton

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Aeroplankton)

1. planctonul din aerul atmosferic.
2. ansamblul organismelor microscopice vii care plutesc în aer.