sferă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. sphère, lat. sphaera, gr. sphaira)

1. (geom.) suprafață ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct dat (centru).
2. obiect având această formă; glob.
3. regiunea cerească unde se mișcă aștrii; boltă cerească.
4. (fig.) domeniu (limitat) în care există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva; mediu (social).
5. ~ de influență = a) întindere, teritoriu, mediu etc. în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere exercită o influență economică, politică sau militară.
6. (log.) capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi care posedă însușirile reflectate în conținutul ei; denotație.
7. (ec.) ~a producției materiale = totalitatea activităților, a ramurilor din cadrul economiei naționale în care se creează bunuri materiale; ~ neproductivă = totalitatea activităților, a sectoarelor din cadrul economiei naționale care consumă muncă socială, fără a crea bunuri materiale.

acantosferă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acanthosphère)

1. corpuscul sferoidal ciliat din celulele unor alge.

amilosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amylosphère)

1. plastidă globulară amilogenă cu rol nutritiv, din vegetale.

antroposferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (antropo- + sferă)

1. sfera socioeconomică a Pământului.

astenosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asthénosphère)

1. partea superioară a „mantalei” Pământului, din magmă vâscoasă, situată imediat sub litosferă.

astrosferă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astrosphère)

1. (biol.) structura celulară constituită din sfera atractivă a asterului; corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; aster.

atmosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atmosphère, gr. atmoosphaira)

1. strat de aer care înconjură unele corpuri cerești.
2. masă de gaze aflată într-un spațiu în care se produce o reacție fizico-chimică.
3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianță.
4. unitate de măsură a presiunii.

actinometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinométrie)

1. disciplină care studiază radiațiile electromagnetice din atmosferă.
2. măsurare a radiațiilor din atmosferă.

aerobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobie)

1. microorganism care se dezvoltă în prezența aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.

aerobioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérobiose)

1. mod de viață al microorganismelor aerobe; oxibioză.
2. viață condiționată de prezența oxigenului liber din atmosferă.
3. (anton.) anaerobioză.

aerogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérogramme)

1. scrisoare pe un imprimat special, expediată cu poșta aeriană; imprimatul însuși.
2. diagramă aerologică prin repartiția verticală în atmosferă a presiunii, temperaturii etc.

aeronomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéronomie)

1. știință care studiază fenomenele produse în atmosfera înaltă.

almicantarat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almicantarat)

1. cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, pe care toți aștrii au aceeași înălțime.