Dictionar

Rezultate secundare (Sfânt.):

Sfănțichel

Parte de vorbire: s.m. (reg.)
Origine: (sfănțic + -el)

1. sfanț de valoare neînsemnată; mărunțiș; sfănțișor.


Sfănțișor

Parte de vorbire: s.m. (pop.)
Origine: (sfanț + -ișor)

1. diminutiv al lui sfanț.

2. sfanț de valoare neînsemnată; (reg.) sfănțichel.

3. sfanți puțini; mărunțiș, (reg.) sfănțichel.


Sfănțoaică

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (sfanț + -oaică)

1. monedă care valora jumătate de sfanț; (înv.) sfănțuică.

2. (var.) (reg.) sfințoaică.


Sfănțui

Parte de vorbire: vb. tr. (fam.)
Origine: (sfanț + -ui)

1. a da cuiva bani (de obicei unui funcționar) pentru un serviciu nepermis de lege; a mitui, a corupe (prin bacșiș).

2. a stoarce bani de la cineva pentru servicii nepermise de lege; a-i lua cuiva banii pe nedrept; a înșela pe cineva cu dibăcie.


Sfănțuială

Parte de vorbire: s.f. (fam.)
Origine: (sfănțui + -eală)

1. acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei; dare sau luare de mită; corupere.

2. (prin ext.) stoarcere de bani, de bunuri etc.; (pop.) sfănțuire, sfănțuit.

3. (prin ext.) escrocare.


Sfănțuire

Parte de vorbire: s.f. (pop.)
Origine: (v. sfănțui)

1. acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei; (pop.) sfănțuială, (înv. și fam.) sfănțuit.


Augustin, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (lat. augustinus, fr. augustin)

1. călugăr din ordinul Sf. Augustin; religios care se inspiră din regulile instituite de Sfântul Augustin; augustinian.


Blasfemie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. blasphemia)

1. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem.


Camerling

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. camerlingue, it. camerlingo)

1. cardinal care administrează afacerile bisericii în timpul vacanţei Sfântului Scaun.


Catolicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catholicisme)

1. confesiune creştină care recunoaşte primatul şi infailibilitatea papei de la Roma, iar în materie de credinţă, purcederea Sfântului Duh şi de la Dumnezeu-fiul (filioque), existenţa purgatoriului etc.


Consubstanţialitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. consubstantialité)

1. calitatea a ceea ce este consubstanţial; unitate şi identitate de substanţă.

2. în religia catolică, unitate între cele trei persoane care formează Sfânta Treime.


Coran

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. Coran, germ. Koran)

1. cartea sfântă la musulmani, care conţine învăţăturile profetului Mahomed.