Dictionar

sidecar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. side-care)

1. remorcă amenajată pentru a găzdui o persoană și agățată lateral pe o motocicletă; ataș de motocicletă.
 

sidefiu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sidef + -iu)

1. de culoarea sidefului, ca sideful; alb-lucios, (rar) sidefos.
 

sidefos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sidef + -os)

1. de culoarea sidefului, ca sideful; sidefiu.
 

SIDER-, SIDERO- (1)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. sidér/o/-, cf. gr. sideros)

1. „fier”.
 

SIDER-, SIDERO- (2)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. sidér/o/-, cf. lat. sidus, -eris)

1. „astru, stea”.
 

sidera

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. sidérer)

1. a surprinde profund pe cineva; a încremeni, a împietri, a stupefia.
2. (livr.) a străfulgera cu privirea.
 

absolutiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.
 

abstracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. abstraction, lat. abstractio)

1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare.
2. abstractizare.
3. a face ~ de = a nu lua în considerare.
 

acaparant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acapara + -ant)

1. (persoană) care acaparează; acaparator.
2. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine o cantitate considerabilă de alimente, bunuri et cetera; acaparator.
3. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine lucruri care nu-i aparțin de drept; acaparator.
 

acaparator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după fr. accapareur)

1. (persoană) care acaparează; acaparant.
2. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine o cantitate considerabilă de alimente, bunuri et cetera; acaparant.
3. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine lucruri care nu-i aparțin de drept; acaparant.
 

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.
 

adopțianist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptianiste)

1. (Evul Mediu) referitor la adopțianism, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.