Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. syllogisme, lat. syllogismus)
1. raționament constând din trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul celei minore.
2. (depr.) raționament pur formal, străin de realitate.
3. (înv.) siloghism, siloghismos, siloghizmie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épisyllogisme)
1. silogism dintr-un polisilogism care are ca premisă concluzia silogismului anterior (prosilogism).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polysyllogisme)
1. raţionament deductiv complex, din două sau mai multe silogisme unite, concluzia silogismului anterior (prosilogism) devenind una dintre premisele silogismului următor (episilogism).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prosyllogisme)
1. silogism dintr-un polisilogism a cărui concluzie serveşte ca premisă a silogismului următor (episilogism).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. asyllogistique)
1. care nu poate fi exprimat sub formă de silogism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concaténation, lat. concatenatio)
1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă.
2. (lingv.) înlănţuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănţuire de elemente constitutive (cauze şi efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. enthymème, gr. enthymema)
1. silogism prescurtat, în care una dintre premise sau concluzia nu sunt exprimate explicit.
2. figură de stil constând în exprimarea gândului printr-o contradicţie sau sub forma unei concluzii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. épogogique)
1. (la Aristotel; despre silogisme) inductiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épichérème, lat. epicherema)
1. polisilogism prescurtat în care cel puţin una din premise este o entimemă.