Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. syllogistique, lat. syllogisticus)
1. adj. referitor la silogism.
2. s. f. ramură a logicii formale care studiază silogismul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dilemme, lat., gr. dilemma)
1. raţionament silogistic care pune două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deşi amândouă duc la acelaşi rezultat.
2. situaţie cu două ieşiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figure, lat. figura)
2. (fam.) a-i face ă (cuiva) = a păcăli, a face cuiva o farsă.
3. formă exterioară a unui corp, a unei ființe; imagine plastică a unui corp.
4. (mat.) ~ geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe.
5. carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne și personaje.
6. (șah) fiecare dintre piesele de joc.
8. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare.
9. reprezentare, imagine simbolică sau alegorică a unei persoane, a unui animal sau obiect.
10. ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt, îmbogățindu-i-se semnificația.
11. ~i silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în funcție de poziția termenilor în premise.
12. poziție, mișcare (la dans, la scrimă, patinaj etc.).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. mode, it. modo, lat. modus)
1. fel, chip, manieră; procedeu, metodă.
2. (ec.) ~ de producție = modul istoricește determinat în care oamenii produc bunurile materiale necesare existenței și dezvoltării societății; ~ de viață = conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale unei societăți.
3. categorie gramaticală specifică verbului, care exprimă aprecierea vorbitorului față de acțiune.
4. (despre părți de vorbire, propoziții sau părți de propoziții) de ~ = care are sensul, funcția de a arăta modul.
5. (muz.) structura unei game determinată de raportul de intervale dintre sunetele componente.
6. (log.) ~ silogistic = forma concretă pe care o iau figurile silogismului în funcție de calitatea și cantitatea judecăților componente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (reduce)
2. (mat.) simplificare pe bază de calcul a unei (in)egalități.
3. reacție în care un atom sau un ion câștigă electroni: scădere a stării de oxidație a unei substanțe ionice.
4. (log.) procedeu prin care se probează corectitudinea modurilor silogistice.
5. ~ la absurd = dovedirea adevărului unei legi prin demonstrarea faptului că acceptarea tezei contradictorii duce la consecințe absurde.