Dictionar

simbol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

1. semn, obiect, imagine care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, o ființă, o idee, un sentiment.
2. semn convențional, în știință și tehnică, pentru notarea anumitor noțiuni, operații, relații matematice etc.
3. denumire abreviată a elementelor chimice.
4. ~ul credinței = crez.
5. procedeu stilistic prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii.
 

sex-simbol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. sex-symbol)

1. vedetă care simbolizează un ideal sexual sau care reprezintă gusturile sexuale ale unei generații.
 

simbolic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. symbolique, lat. symbolicus, gr. symbolikos, /II/ germ. Symbolik)

1. adj. care constituie un simbol; exprimat printr-un simbol; simbolistic.
2. s. f. exprimare a unor idei, sentimente etc. cu ajutorul simbolurilor.
3. ansamblu de simboluri proprii unei religii, unei culturi etc.
4. știință care studiază și explică simbolurile.
5. teorie a simbolurilor, în care rațiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale; simbolistică, simbologie.
6. ramură a teologiei care studiză comparativ simbolurile de credință ale diferitelor confesiuni.
 

simbolism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. symbolisme)

1. sistem de simboluri destinate a interpreta fapte sau a exprima credințe.
2. curent în literatură și artă, de proveniență franceză, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii spirituale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică.
3. ~ fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea.
 

simbolist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. symboliste)

1. I. referitor la simbolism, care aparține simbolismului.
2. II. adept al simbolismului (mișcare artistică europeană care s-a dezvoltat în anii 1870 și a atins apogeul în anii 1890).
3. poet, literat, artist etc. care aparține simbolismului.
 

simbolistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. symbolistic, /II/ rus. simbolistika)

1. adj. simbolic (I).
2. s. f. simbolică (II, 2).
 

simboliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. symboliser)

1. a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol.
 

abecedar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)
Hornbooks
Ilustrații din „Istoria abecedarului” de Andrew W. Tuer, din 1896

1. suport vizual (carte, afiș etc.) care prezintă toate simbolurile unui alfabet, enumerate aproape întotdeauna în ordinea alfabetului.
2. carte elementară pentru a-i învăța pe copii literele alfabetului; carte elementară pentru învățarea scrisului și cititului.
3. (prin ext.) carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu.
4. (fig.) primele noțiuni ale unei științe sau profesiuni; abc.
5. (var. înv.) abețadar, abețe, abițedar, abițidar.
 

abrevia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abbreviare)

1. a prescurta (un cuvânt, un titlu etc.).
2. a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă.
 

abreviere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abrevia)

1. acțiunea de a abrevia și rezultatul ei.
2. (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol.
 

abundență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. abondance, lat. abundantia)

1. cantitate mare, belșug; bogăție.
2. cornul ~ei = corn cu fructe și flori, simbol al belșugului.
3. (biol.) număr al indivizilor unei specii dintr-un releveu.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.
 

akmeism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. akmeizm)

1. curent modernist în literatura rusă de la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul.
2. (var.) acmeism.