Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. bongos)
1. instrument muzical de percuţie, de origine cubaneză, alcătuit dintr-o pereche de tobe mici, în orchestra de jaz şi în cea simfonică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diptyque, gr. diptykhos)
1. tăbliţe cerate care se puteau închide ca o carte, la romani.
2. (arte) icoană, tablou compuse din două panouri fixe sau mobile.
3. (p. ext.) operă literară formată din două părţi.
4. (muz.) piesă pentru orchestră simfonică, formaţie de cameră instrumentală sau vocală din două mişcări contrastante.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. philharmonique)
1. adj. referitor la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale.
2. s. f. asociație pentru cultivarea și răspândirea artelor, în special a muzicii.
3. orchestră simfonică cu activitate permanentă, din muzicanți profesioniști.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. oratorium, it. oratoriu, fr. oratoire)
1. lucrare vocal-simfonică de mare întindere, pe o temă dramatică, pentru solişti, cor şi orchestră.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Präludium, it. preludio, fr. prélude)
1. exercițiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mâinilor ori vocii; (p. ext.) improvizație muzicală preliminară.
2. parte introductivă a unei compoziții muzicale.
3. piesă care precedă o fugă, o tocată, un coral; prima parte a suitei.
4. compoziție muzicală instrumentală independentă, cu un caracter și o structură foarte variate.
5. lucrare simfonică, programatică.
6. ceea ce precedă, anunță (o acțiune).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. programmatisch, /II/ fr. programmatique)
1. adj. referitor la un program; conform programului.
2. muzică ~ă = muzică instrumentală sau simfonică urmărind redarea unor imagini bine reliefate, evocatoare, sugerate de programul fixat.
3. s. f. ştiinţa programării informatice.