Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. simultan, cf. fr. simultané)
1. (sport) joc al unui șahist cu mai mulți adversari în același timp.
Parte de vorbire: adj. (şi adv.)
Origine: (germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus)
1. care se petrece, care are loc în același timp; concomitent.
2. care se referă la acelaşi moment de timp.
3. (șah) joc ~ = joc care opune un jucător mai multor alți jucători în același timp.
4. traducere ~ă = traducere efectuată în timp ce vorbește un orator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. simultanéisme)
1. faptul de a se petrece simultan.
2. procedeu de naraţiune în a prezenta fără tranziţie evenimente care se desfăşoară simultan în diverse locuri.
3. tehnică de a picta constând în a suprapune în limitele aceluiaşi obiect două puncte de vedere diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. simultanéité)
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (simultan + -iza)
1. a face să se petreacă în același timp, simultan.
2. (pentru un eveniment) a se desfășura în același timp cu un alt eveniment.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)
1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ambitendency)
1. prezenţa simultană a două tendinţe antagoniste.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphigame)
1. (biol.) care prezintă amfigamie.
2. (biol.) cu fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; cu sexualitate dubioasă; bisexuat, hermafrodit.
3. organism ~ = hermafrodit complet care posedă ambele sexe simultan.
4. (var.) amfigamic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. amplituner)
1. aparat de înaltă fidelitate care funcționează simultan ca tuner și amplificator de audiofrecvențe.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. archéoptéryx)
1. (paleontologie) animal fosil, capabil de zbor, prevăzut cu pene și dinți, prezentând simultan caracteristicile unei reptile și ale unei păsări; acești dinozauri aviari, cu o lungime mai mică de 60 cm, au trăit în urmă cu aproximativ 150 milioane de ani, la sfârșitul jurasicului, într-un mediu insular, care se află în prezent în Germania.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.