Dictionar

Rezultate principale (Simultan.):

Simultan

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. simultan, cf. fr. simultané)

1. (sport) joc al unui șahist cu mai mulți adversari în același timp.


Rezultate secundare (Simultan.):

Simultan, -ă

Parte de vorbire: adj. (şi adv.)
Origine: (germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus)

1. care se petrece, care are loc în același timp; concomitent.

2. care se referă la acelaşi moment de timp.

3. (șah) joc ~ = joc care opune un jucător mai multor alți jucători în același timp.

4. traducere = traducere efectuată în timp ce vorbește un orator.

5. (var.) (înv.) simultaneu.


Simultaneism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. simultanéisme)

1. faptul de a se petrece simultan.

2. procedeu de naraţiune în a prezenta fără tranziţie evenimente care se desfăşoară simultan în diverse locuri.

3. tehnică de a picta constând în a suprapune în limitele aceluiaşi obiect două puncte de vedere diferite.


Simultaneitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. simultanéité)

1. faptul de a fi simultan.


Simultaneiza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (simultan + -iza)

1. a face se petreacă în același timp, simultan.

2. (pentru un eveniment) a se desfășura în același timp cu un alt eveniment.


Acordeon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)

1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.

2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.


Ambitendinţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ambitendency)

1. prezenţa simultană a două tendinţe antagoniste.


Amfigam, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphigame)

1. (biol.) care prezintă amfigamie.

2. (biol.) cu fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; cu sexualitate dubioasă; bisexuat, hermafrodit.

3. organism ~ = hermafrodit complet care posedă ambele sexe simultan.

4. (var.) amfigamic.

5. (antonim) agam.


Amplituner

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. amplituner)

1. aparat de înaltă fidelitate care funcționează simultan ca tuner și amplificator de audiofrecvențe.


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.


Asinergie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynergie)

1. incapacitate patologică de a îndeplini simultan diferite mişcări elementare.