Dictionar

Rezultate secundare (Sincron;):

Postsincron

Parte de vorbire: s.
Origine: (postsincroniza)

1. înregistrare prin postsincronizare.


Sincron, -ă

Parte de vorbire: adj., adv.
Origine: (fr. synchrone)

1. (și adv.) sincronic.

2. (despre sisteme fizice sau tehnice) care execută mai multe operații în același timp sau operații diferite cu aceeași frecvență.

3. (inform.; despre mașini, semnale sau informații) ale căror ritmuri sunt egale, multiple sau submultiple.


Sincronic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. synchronique)

1. (despe fapte, fenomene) care există sau se petrec în acelaşi timp; simultan, concomitent; sincron.

2. (despre metode de studiu sau puncte de vedere) independent de evoluţie.

3. (despre două ceasornice) care arată simultan timpuri egale.


Sincronicitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. synchronicity)

1. calitatea a ceea ce este sincronic, a ceea ce se întâmplă în același timp; sincronie.

2. (psihologie) apariția simultană a două sau mai multe evenimente care nu prezintă o legătură cauzală, dar a căror asociere capătă sens pentru persoana care le percepe.


Sincronie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. synchronie)

1. caracter sincronic; sincronicitate.

2. ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat.


Sincronism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. synchronisme)

1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron.

2. (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor.

3. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi.


Acroşaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accrochage)

1. acroşare.

2. intersecţia dintre un puţ de mină şi o rampă subterană.

3. (med.) sincronizare între sistolele atriale şi ventriculare.


Asincron, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. asynchrone)

1. care nu este sincron; asincronic.

2. maşină = maşină cu curenţi alternativi a cărei frecvenţă a forţelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turaţie a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.

3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operaţie este declanşată printr-un semnal provocat de terminarea operaţiei precedente.


Asincronic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. asynchronique)

1. care nu este sincron; asincron.

2. care nu se suprapune în timp cu altă mișcare, cu alt fenomen etc.

3. (antonim) sincronic.


Asincronism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynchronisme)

1. caracter asincron.

2. efect cinematografic bazat pe neconcordanţa dintre coloana vizuală şi cea sonoră.


Autopornire

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 + pornire)

1. rulare automată a funcţionării normale a unui motor asincron.


Autosincronizare

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 +sincronizare)

1. operaţie simplificată de conectare a generatoarelor sincrone în paralele cu reţeaua.