sine die

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. sine die)

1. fără o dată precisă.

sine qua non

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. /conditio/ sine qua non)

1. (condiție) fără care nu se poate; indispensabil, necesar.

sinecdocă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. synecdoque, gr. synekdokhe)

1. figură de stil constând în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt, folosindu-se partea pentru întreg, genul pentru specie, singularul pentru plural și invers, materia din care e făcut un lucru pentru lucrul însuși.

sinechie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. synéchie)

1. (med.) aderență patologică între formațiile anatomice vecine.
2. lipire a irisului de cornee sau de cristalin.

sinecliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. synéclise)

1. (geol.) platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate; zonă de pe suprafața pământului formată ca urmare a subsidenței, în care sedimentele se pot acumula pentru a forma un bazin sedimentar.

sinecologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. synécologie)

1. ramură a ecologiei care studiază asociațiile organismelor animale sau vegetale.

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.

absenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absenter, lat. absentare)

1. intr. a lipsi, a fi absent.
2. refl. a se îndepărta, a se separa de sine.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

absolutiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).