Parte de vorbire: locuțiune substantivală
Origine: (de la constatarea că un lanț se rupe la cea mai slabă verigă)
1. cea mai fragilă parte a unui întreg, a unui sistem, al cărei defect poate distruge întregul.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. azurer)
1. a albăstri uşor produsele textile albe, pentru a îndepărta slaba coloraţie galbenă pe care acestea o au la început.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. balbisme)
1. (med.) tulburare de vorbire de origine nervoasă și psihologică, manifestată prin articularea slabă a sunetelor, repetarea sacadată a aceleiași silabe și ezitări în fonație; balbuţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effluve, lat. effluvium)
1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică.
2. (fig.) curent, flux fluid, suflu.
3. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă.
4. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. jam)
1. marmeladă cu o consistenţă mai slabă, în care fructele rămân aproape întregi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. lymphatisme)
1. boală la copii caracterizată prin hipertrofia organelor limfatice, prin infiltrarea cu grăsime a ţesuturilor, prin slaba rezistenţă la infecţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. macer, -cra)
1. (despre vite sau despre oameni şi părţi ale corpului lor) fără carne, slab.
2. carne ~ă = carne slabă, fără grăsime şi fără oase.