OK
X
smeritor, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f. (înv.)
Etimologie: (smeri + -tor)
1.
(persoană)
care
supune
pe
cineva.
2.
(persoană)
care
umilește
pe
cineva.
smeritură
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (smeri + -tură)
1.
atitudine
umilă
și
supusă;
smerenie.
mesmerian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. mesmérien)
1.
I.
referitor
la
Mesmer
sau
mesmerism
(teoria
lui
Franz
Anton
Mesmer
(1734-
1815)
despre
magnetismul
animal).
2.
II.
adept
al
mesmerismului.
3.
adept
sau
susținător
al
doctrinei
lui
Mesmer.
obsecvios, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. obséqueux, lat. obsequiosus)
1.
excesiv
de
respectuos;
servil,
slugarnic;
smerit,
umil.
umil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. humilis)
1.
care
are
sentimentul,
conștiința
lipsei
sale
de
valoare,
a
inferiorității
lui;
smerit,
modest.
2.
(fig.)
cu
o
înfățișare
neîngrijită,
urâtă.
3.
neînsemnat;
simplu,
modest.
4.
sărac,
sărăcăcios.
zoomagnetism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. zoomagnétisme)
1.
teorie
care
se
referă
la
un
presupus
fluid
invizibil
care
permite
organismului
uman
să
funcționeze,
dar
a
cărui
distribuție
greșită
sau
dezechilibrată
în
organism
este
cauza
bolilor;
a
fost
postulată
împreună
cu
metoda
terapeutică
pentru
prima
dată
în
lumea
occidentală
de
către
medicul
Franz
Mesmer
(1734-1815),
din
Germania;
magnetism
animal,
mesmerism.
cucernici
Parte de vorbire:
vb. refl. (înv.)
Etimologie: (v. cucernic)
1.
a
se
smeri.