Dictionar

bismut/bismut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bismuth)

1. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină.
 

șmuțtitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Schmutztitel)

1. (poligr.) copertă falsă, interioară; pagină de gardă.
 

alchimist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă să transmute metalele comune în aur.
2. (var.) (înv.) alhimist.
 

bismutat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bismuthate)

1. (chim.) sare de bismut (* sărurile de bismut au fost utilizate pe scară largă în tratamentul ulcerului gastroduodenal în anii 1960-1970).
 

bismutil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bismuthyle)

1. radical monovalent al bismutului, la hidroliza sărurilor de bismut.
 

bismutină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bismuthine)

1. (chimie) sulfură naturală de bismut, cu formula BiH3.
 

bismutism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bismuthisme)

1. intoxicație cu săruri de bismut.
 

bismutit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bismuthite)

1. hidrocarbonat natural de bismut.