Dictionar

geniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. genius, fr. génie)

1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată.
2. caracter specific.
3. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om.
4. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc.