social, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. social, lat. socialis)

1. referitor la societate, caracteristic societății.
2. creat de societate; care este produsul unei activități desfășurate în comun.
3. propriu unui anumit tip de societate.

social-darwinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. социал-дарвинизм)

1. concepție sociologică apărută în a doua jumătate a secolulul al XIX-lea, care aplică teoria selecției naturale, în principiu rezervată lumii animale, în societatea umană; darwinism social.

social-darwinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. социал-дарвинист)

1. I. referitor la social-darwinism, propriu social-darwinismului.
2. II. adept al social-darwinismului (termen umbrelă pentru orice doctrină sau teorie care pretinde că poate aplica teoria evoluționistă în societățile umane).

social-democrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. social-démocrate)

1. I. referitor la social-democrație.
2. care aparține social-democrației.
3. II. adept al social-democrației.
4. persoană care împărtășește ideile social-democrației sau care aparține organizației sale politice.
5. (var.) (înv.) soțial-democrat.

social-democrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. social-démocratie)

1. curent ideologic și politic de orientare marxistă de la sfârșitul sec. XIX, care susținea interesele muncitorimii, pe baza căruia s-au format partidele socialiste.

social-democratism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. soţial-demokratizm)

1. ideologia și tactica social-democrației.

aboli

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abolir, lat. abolere)

1. a anula, a suprima (o lege, o instituție, o stare social-politică).

aboliționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abolitionnisme)

1. mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII în S.U.A., care susținea desființarea sclavajului.
2. curent de opinie care susține necesitatea abolirii unor relații sociale, a unui regim politic, unei pedepse.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

acționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actionnalisme)

1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieții sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acțiune.

aculturație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. acculturation)

1. complex de transformări care au loc în planul culturii ca urmare a contactului între grupuri sociale având culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură.

adhocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ad-hoc + -craţie)

1. (în sociologia și viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifico-tehnică.