Dictionar

Rezultate secundare (Social.):

Social, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. social, lat. socialis)

1. referitor la societate, caracteristic societăţii.

2. creat de societate; care este produsul unei activităţi desfăşurate în comun.

3. propriu unui anumit tip de societate.


Social-darwinism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (rus. социал-дарвинизм)

1. concepție sociologică apărută în a doua jumătate a secolulul al XIX-lea, care aplică teoria selecției naturale, în principiu rezervată lumii animale, în societatea umană; darwinism social.


Social-darwinist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. социал-дарвинист)

1. I. referitor la social-darwinism, propriu social-darwinismului.

2. II. adept al social-darwinismului (termen umbrelă pentru orice doctrină sau teorie care pretinde poate aplica teoria evoluționistă în societățile umane).


Social-democrat, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. social-démocrate)

1. I. referitor la social-democrație.

2. care aparține social-democrației.

3. II. adept al social-democraţiei.

4. persoană care împărtășește ideile social-democrației sau care aparține organizației sale politice.

5. (var.) (înv.) soțial-democrat.


Social-democraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. social-démocratie)

1. curent ideologic şi politic de orientare marxistă de la sfârşitul sec. XIX, care susţinea interesele muncitorimii, pe baza căruia s-au format partidele socialiste.


Social-democratism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. soţial-demokratizm)

1. ideologia şi tactica social-democraţiei.


Aboli

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. abolir, lat. abolere)

1. a anula, a suprima (o lege, o instituţie, o stare social-politică).


Aboliţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abolitionnisme)

1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care susţinea desfiinţarea sclavajului.

2. curent de opinie care susţine necesitatea abolirii unor relaţii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.


Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Acţionalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actionnalisme)

1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieţii sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acţiune.


Aculturaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. acculturation)

1. complex de transformări care au loc în planul culturii ca urmare a contactului între grupuri sociale având culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură.


Adhocraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (ad-hoc + -craţie)

1. (în sociologia şi viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică şi socială) ca urmare a impactului societăţii capitaliste dezvoltate cu revoluţia ştiinţifico-tehnică.