Dictionar

Enantioză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. énantiose)

1. nume dat în anumite sisteme filozofice fiecăruia dintre cele zece opoziţii socotite ca sursă a oricărui lucru.


Moratoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)

1. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată.

2. dobânzi ~ii = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ii = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligaţii.


Provocator, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. provocateur, lat. provocator)

1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.

2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.

3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.

4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană comită un act ilegal.

5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.

6. (var.) provocător.

7. (antonime) conciliator, pacificator.


Purism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. purisme)

1. tendinţă exagerată de a înlătura dintr-o limbă toate elementele socotite străine.


Reformă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réforme, germ. Reform)

1. transformare, reorganizare în domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structură.

2. mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante).

3. scoatere din evidență a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri.

4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar.


Suzeran, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. suzerain)

1. s. m. mare senior feudal care poseda o feudă de care depindeau alte feude, socotite ca vasale.

2. adj. (despre state, naţiuni) care nu depinde de nimeni, care exercită o autoritate asupra altui stat.