Rezultate secundare (Sol):
Aerosol
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérosol)
1. (pl.) dispersie de microparticule medicamentoase solide ori lichide într-un gaz sau în aer.
Anisol
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisole)
1. eter metilic al fenolului, lichid cu miros plăcut, ca solvent.
Antresol
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entresol)
1. mezanin.
Cambisol
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. lat. cambiare „schimbare” + lat. solum)
1. sol aflat într-un stadiu incipient de formare, caracterizat în general de o decolorare slabă maronie sub orizontul de suprafață, pentru a marca începutul pedogenezei.
Consol
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. consol)
1. sistem de navigaţie radioelectrică indicând drumul de urmat prin semnale audibile emise de un radiofar.
Demisol
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. demi-sol)
1. parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter.
Abietin
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abiétine)
1. substanţă răşinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă şi alcool; coniferină.
2. substanță rășinoasă, extrasă din terebentina de Strasbourg sau balsamul de Canada, capabilă să se cristalizeze.
Ablativ
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Absoluitate
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absoluité)
1. calitatea a ceea ce este absolut.
Absolutist, -ă
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. absolutiste)
Absolutiza
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. absolutiser)
1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.
Absolutoriu, -ie
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.
3. act de absolvire a unei şcoli.