Dictionar

solicita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. solliciter, lat. sollicitare)

1. a cere ceva (cu stăruință); a ruga, a apela la cineva, a invita.
2. a supune unor acțiuni fizice.
3. a provoca, a stârni.
 

solicitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (solicita + -bil)

1. care poate fi solicitat.
 

solicitant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Sollizitant)

1. cel care solicită; solicitator.
 

solicitare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (solicita)

1. acțiunea de a solicita.
2. stabilire a unei tensiuni mecanice, a unui câmp electric sau a unei temperaturi într-un material sau într-un sistem tehnic.
 

solicitator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. sollecitatore, lat. sollicitator)

1. persoană care solicită ceva de la o autoritate sau un personaj influent; solicitant.
2. persoană care aplică pentru un loc de muncă, care cere insistent un har, o favoare etc.
 

suprasolicita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (supra- + solicita)

1. a solicita excesiv, peste măsură.
2. a încărca (cu sarcini) peste măsură; a supraîncărca.
 

adresabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adresabil + -itate)

1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.
 

anduranță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. endurance)

1. capacitatea de a rezista la eforturi fizice; răbdare.
2. rezistență la oboseală într-o întrecere sportivă de lungă durată.
3. probă de ~ = competiție pe distanțe lungi.
4. rezistență mecanică a (unui motor).
5. capacitatea unui motor de a funcționa mult timp și de a rezista la solicitări mari.
 

atenționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (atenţie + -ona)

1. a face atent pe cineva; a preveni.
2. a oferi cuiva un cadou, a răsplăti pentru un serviciu solicitat.
 

audiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audience, lat. audientia)

1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat.
2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenție; succes.
3. a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros.
4. acceptare (entuziastă) a ceva.
5. (jur.) ședință de judecată în care are loc audierea părților.
 

audiovizual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. audiovisuel, audio-visuel)

1. care folosește sunetul și imaginea; care solicită în special auzul și văzul; audioviziv.
 

autostop

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auto-stop)

1. instalație de semnalizare luminoasă pentru reglementarea circulației pe străzi.
2. instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată când mecanicul uită să ia măsuri de frânare.
3. oprire a unui automobilist de către un pieton care solicită să fie luat în mașină.