Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. solvent)
1. substanţă pentru dizolvarea altor substanţe; dizolvant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. Solvent)
1. adj., s. m. f. (elev, student) care plăteşte taxa de frecvenţă sau de internat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Solvenz)
1. faptul de a fi solvabil, de a putea plăti creditorii, datoriile; solvabilitate.
2. (antonime) insolvență, insolvabilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. solventation)
1. tratare a unui produs petrolier, ulei etc. cu un solvent1, în vederea rafinării.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétone)
1. derivat al cetonelor, lichid incolor, cu miros eteric, volatil, inflamabil, solvent pentru materii grase, lacuri şi vopsele etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisole)
1. eter metilic al fenolului, lichid cu miros plăcut, ca solvent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (n. com.)
1. s. n. lac pentru vopsit elemente metalice conţinând solvenţi cu efecte halucinogene.
2. s. m. (fig.) copil fără cămin, al străzii, care se droghează cu aurolac (I).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)
1. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmăreşte să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală şi de maturitate intelectuală; titlul obţinut; bac3 (2).
2. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere)
1. persoană care a suferit o bancrută (situație de insolvență și în special de incapacitate de plată); bancrutar.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bromoforme)
1. (chimie) compus organic cu formula chimică CHBr3; lichid dens, cu miros plăcut, volatil și insolubil în apă, folosit astăzi în principal ca reactiv de laborator (dintre utilizările anterioare: ingredient în compoziția substanțelor chimice rezistente la foc, agent sedativ și antitusiv, solvent de extracție).