Rezultate secundare (Sonor):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sonore, lat. sonorus)
2. care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic.
3. care propagă, amplifică sunetele.
4. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale.
5. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică.
6. s. n. partea sonoră a unui film.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sonorité, lat. sonoritas)
1. însuşirea de a fi sonor; timbru cald şi plin.
3. sunet caracteristic, nuanţă.
4. calitatea unor corpuri de a propaga şi amplifica sunetele; rezonanţă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. sonoriser)
3. tr., refl. (fon.; despre o consoană surdă) a (se) transforma în sonora corespunzătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accordage)
1. acordare a unui instrument muzical.
2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical.
Parte de vorbire: s.
Origine: (afoniza)
1. pierdere a vibraţiilor glotale la sunetele sonore; asurzire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)
1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambiophonie)
1. ambianţă sonoră printr-o reverberaţie artificială a sunetelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appel)
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acţiune făcută de o instanţă judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanţă inferioară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynchronisme)
2. efect cinematografic bazat pe neconcordanţa dintre coloana vizuală şi cea sonoră.