Dictionar

Rezultate secundare (Sonor):

Sonor, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sonore, lat. sonorus)

1. adj. care produce sunete.

2. care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic.

3. care propagă, amplifică sunetele.

4. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale.

5. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică.

6. s. n. partea sonoră a unui film.


Sonoritate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sonorité, lat. sonoritas)

1. însuşirea de a fi sonor; timbru cald şi plin.

2. muzicalitate.

3. sunet caracteristic, nuanţă.

4. calitatea unor corpuri de a propaga şi amplifica sunetele; rezonanţă.


Sonoriza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. sonoriser)

1. tr. a face (să fie) sonor.

2. a face sonor un film mut.

3. tr., refl. (fon.; despre o consoană surdă) a (se) transforma în sonora corespunzătoare.


Acordaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accordage)

1. acordare a unui instrument muzical.

2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical.


Afonizare

Parte de vorbire: s.
Origine: (afoniza)

1. pierdere a vibraţiilor glotale la sunetele sonore; asurzire.


Alertă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.

2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.

3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.

4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.


Ambiofonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambiophonie)

1. ambianţă sonoră printr-o reverberaţie artificială a sunetelor.


Apel

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appel)

1. strigare a numelui cuiva.

2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi.

3. îndemn, cerere, rugăminte.

4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.

5. (jur.) acţiune făcută de o instanţă judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanţă inferioară.


Asincronism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynchronisme)

1. caracter asincron.

2. efect cinematografic bazat pe neconcordanţa dintre coloana vizuală şi cea sonoră.