Dictionar

Rezultate secundare (Sonoră):

Ambiofonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambiophonie)

1. ambianţă sonoră printr-o reverberaţie artificială a sunetelor.


Asincronism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynchronisme)

1. caracter asincron.

2. efect cinematografic bazat pe neconcordanţa dintre coloana vizuală şi cea sonoră.


AUDIO-, AUDI-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. audio-, cf. lat. audire „a auzi”)

1. „auz, frecvență sonoră”.


Bandă 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, germ. Band)

1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.

2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.

3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.

4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.

5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.

6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.

7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.

8. margine elastică de la masa de biliard.

9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.

10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.

11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.

12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.


Cineproiecţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (cine- + proiecţie)

1. proiecţie de pelicule cinematografice (cu pistă sonoră).


Claxon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. klaxon)

1. dispozitiv de semnalizare sonoră la autovehicule.