Dictionar

spaniol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. espagnol, it. spagnolo)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Spania.
2. s. f. limbă romanică vorbită în Spania și în toate țările Americii Centrale și de Sud, cu excepția Braziliei.
3. un fel de eșarfă care acoperă capul femeilor spaniole.
 

spaniolească

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (spaniol + -ească)

1. limba vorbită de spanioli și de unele popoare din america latină; (limba) spaniolă.
 

spaniolesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (spaniol + -esc)

1. (înv.) care este caracteristic pentru spanioli; de spaniol.
 

aragonez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aragonais)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Aragon.
2. (s. n.) dialect vorbit în Aragon.
3. s. f. dans popular spaniol, vioi, în măsură ternară; melodia corespunzătoare.
 

bolero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boléro, sp. bolero)

1. dans popular spaniol în ritm legănat, însoțit de acompaniament de castaniete; melodia corespunzătoare.
2. cântec și dans cubanez cu ritm ternar și sincopat.
 

cancioneiro

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (port. cancioneiro)

1. culegere de poezii lirice portugheze, asemănătoare cancionero-ului spaniol.
 

cancionero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. cancionero)

1. culegere de poezii lirice spaniole.
 

caracă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caraque, it. caracca)

1. navă cu vele, cu catargul principal foarte înalt, la portughezi, spanioli și italieni.
 

castilian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. castigliano, fr. castillian)

1. (locuitor) din Castilia.
2. (s.f.) limbă romanică vorbită în Spania; limba spaniolă.