șpec

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Speck)

1. (poligr.) surplus de materie lucrată.

special, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spécial, lat. specialis)

1. care se aplică numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; anumit, deosebit.
2. în ~ = mai ales, îndeosebi.
3. făcut cu o anumită ocazie.
4. de (strictă) specialitate.

special; deosebit

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT praecipius
2. FR spécial; particulier
3. EN especial
4. DE besonders; verschieden
5. RU специaльный; особый
6. HU különös, különleges; speciális, sajátos

specialist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. spécialiste)

1. persoană specializată, care are cunoștințe aprofundate într-un domeniu specific și restrâns (știință, tehnică etc.).

specialitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spécialité, lat. specialitas)

1. ramură anumită a unei științe, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva.
2. de ~ = care aparține unei anumite specialități; (despre persoane) specialist într-o anumită ramură de activitate.
3. gen, categorie specifică.

specializa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. spécialiser)

1. refl. a se consacra studiului și aplicării unei discipline, unei ramuri speciale a științei, a tehnicii etc.
2. tr. a face să capete caractere specifice, individualizate.
3. (despre procese de producție) a limita numai la anumite produse.

specializare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT specialisatio
2. FR spécialisation
3. EN specialization
4. DE Spezialisierung
5. RU специaлизaция
6. HU szakosítás, specializálás, specializálódás

aalenian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.