aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

aneuploid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aneuploïde, engl. aneuploid)

1. (genetică) (despre organisme) al cărui număr de cromozomi nu este un multiplu al numărului haploid al speciei; care prezintă aneuploidie.
2. (antonim) euploid.

aneuploidie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aneuploïdie)

1. (genetică) stare a unui organism, organ, țesut sau celulă, având un număr de cromozomi care nu este un multiplu al numărului haploid (≠ 2n) al speciei (nu are numărul normal de cromozomi); heteroploidie.
2. (genetică) poliploidie neregulată, cu număr mai mare sau mai mic de cro­mozomi decât multiplul exact al numărului haploid.

antropobiocenoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropobiocénose)

1. biocenoză componentă a ecosistemelor umane.
2. totalitatea organismelor vegetale și animale dintr-un anumit mediu, influențată de activitatea economică a speciei umane.

antropogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogenèse)

1. ramură a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; antropogenie.

antropolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anthropolithe)

1. (paleontologie) resturi fosile atribuite speciei umane; fosilă umană petrificată.