Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)
1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)
1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agglutinine)
1. anticorp care se formează în sistemul reticular şi limfocitar prin administrare de vaccinuri.
2. denumire dată unor substanțe specifice (anticorpi) conținute în anumite seruri, substanțe care provoacă aglutinarea, fie a anumitor microbi, fie a globulelor roșii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allélogamie)
1. polenizare în două moduri nespecifice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. alternat)
1. drept al unui stat de a fi numit primul în exemplarul care îi revine din textul tratatului la care este parte.
2. schimbare pe rând; succedare regulată a fenomenelor specifice, a culturilor; alternare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.