Dictionar

spectator, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spectateur, lat. spectator)

1. cel care asistă la un spectacol.
2. martor ocular (la o întâmplare).
 

aleatorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aléatorisme)

1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului și a imaginației spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății improvizatorice a interpretului.
 

aparteu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aparté)

1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
3. (antonim) dialog.
 

arierplan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrière-plan)

1. linie de perspectivă la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan.
2. (fig.) în ~ = într-o poziție inferioară, în umbră.
 

confident, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confident, lat. confidens)

1. cel căruia i se fac confidențe.
2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog.
 

contramarcă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contremarque)

1. parte a unui bilet de spectacol care îi rămâne spectatorului.
2. (p. ext.) semn distinctiv remis la o escală călătorilor în tranzit.
3. bilet justificativ remis fiecărei persoane care participă la o călătorie în grup pentru a-i permite accesul în mijlocul de transport.
 

dioramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diorama)

1. tablou de mari dimensiuni plasat de jur împrejurul unei încăperi circulare, din centrul căreia spectatorul privește imaginile, care, prin iluminări variate, dau impresia unui peisaj real.
2. reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, în muzeele de științe naturale.