specula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. spéculer, lat. speculari)

1. tr. a face speculă.
2. a înșela (pe cineva).
3. a profita de o anumită împrejurare cu scopul de a dobândi avantaje personale.
4. a face tranzacții de valori.
5. a efectua operațiuni financiare și comerciale pentru a profita de variațiile pieței.
6. intr. a face deducții (filozofice, științifice), teoretizînd în mod formal, fără legătură cu practica; a face speculații.

speculă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (specula)

1. comerț ilicit prin dosirea de mărfuri și vinderea lor, cu suprapreț.
2. dare de bani cu dobândă mai mare decât cea legală.
3. speculație (2).

speculant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Spekulant)

1. cel care face speculă; afacerist.

specular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spéculaire)

1. (min.) care răsfrânge lumina.
2. referitor la oglindă; care pare văzut într-o lumină.
3. (psihiatr.) halucinație ~ă = halucinație în care bolnavul se vede el însuși în fața lui.

speculare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. specula)

1. folosire a unor situații favorabile sau a unor sentimente, a unor manifestări ale oamenilor etc. pentru a realiza ceva, pentru a atinge un scop, pentru a-și crea un avantaj etc.
2. operațiune financiară, comercială, realizată pentru a profita de variațiile pieței.
3. teorie, cercetare abstractă.
4. speculație.

speculație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spéculation, lat. speculatio)

1. faptul de a specula (II); teoretizare abstractă, metafizică, ruptă de practică și de experiență.
2. (fin.) tranzacție de bursă, din vânzare-cumpărare de valori cu scopul de a obține câștiguri mari.
3. afacere bazată pe înșelătorie; speculă (2).

speculativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spéculatif)

1. care aparține speculației; rupt de practică, de experiență; abstract.
2. referitor la speculația financiară sau comercială; care își propune să profite de variațiile pieței; care provine din astfel de operațiuni.

speculator, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spéculateur)

1. cel care face speculații (2) comerciale sau financiare.
2. operator bancare care sceritează o coborâre, respectiv o urcare, a cursului la bursă.

afacerist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. affairiste)

1. cel care practică afacerismul; speculant.

agiota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. agioter)

1. a specula (la bursă) asupra valorilor sau mărfurilor cu preț variabil.

agiotaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agiotage)

1. faptul de a agiota; speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil.
2. (var.) (înv.) agiotagiu.

anistorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anistor/ic/ + -ism)

1. atitudine filozofică ce tinde să substituie studiul concret-istoric al realităților sociale prin speculații abstracte.

baisse

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baisse)

1. speculație la bursă practicată la operațiuni de vânzare pe termen, constând în vânzarea titlurilor de valoare sau a mărfurilor la un curs ridicat cu scopul de a le răscumpăra, la expirarea termenului, la un curs mai scăzut.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații.
4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoțește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie.