OK
X
speranță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. speranza)
1.
nădejde.
2.
încredere
în
viitor,
în
reușita
cuiva.
3.
(fam.)
om
capabil,
de
la
care
se
așteaptă
mult
în
viitor.
cleuasm
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. cléuasme, gr. kleuasmos)
1.
figură
de
stil
prin
care
cineva
simulează
că
își
reproșează
anumite
lipsuri
pentru
a
da
de
înțeles
că
nu
e
vinovat.
2.
figură
retorică
constând
în
practicarea
autodeprecierii
în
speranța
unei
infirmări
de
către
interlocutor.
condamna
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. condamner)
1.
a
osândi
printr-o
hotărâre
jude-cătorească,
a
supune
unei
pedepse.
2.
a
dezaproba,
a
dezavua;
a
blama.
3.
a
constrânge,
a
obliga
pe
cineva
la
ceva.
4.
a
considera
un
bolnav
pierdut,
fără
nici
o
speranță
de
salvare.
5.
a
închide
definitiv,
a
bloca
(o
fereastră,
o
ușă
etc.).
despera/dispera
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. desperare, după fr. désespérer)
1.
a-și
pierde
speranța,
a
deznădăjdui.
dispera
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (lat. desperare)
1.
a-și
pierde
orice
speranță;
a
ajunge
în
stare
de
deznădejde;
a
deznădăjdui.
2.
(var.)
a
despera.
disperat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (cf. fr. désespéré)
1.
care
și-a
pierdut
orice
speranță;
ajuns
la
disperare;
deznădăjduit.
2.
care
provoacă
disperare;
care
exprimă,
care
dovedesc
disperare.
3.
(var.)
desperat.
4.
(antonime)
confient,
încrezător,
optimist.
expectanță
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. expectancy)
1.
starea
de
gândire
sau
de
speranță
că
se
va
întâmpla
ceva
(bun).
2.
(med.)
așteptare
în
observarea
evoluției
unei
boli;
expectație.
3.
(statistică)
~
de
viață
=
măsură
statistică
reprezentând
speranța
de
viață
la
naștere
a
unui
individ.