Dictionar

aruspice

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aruspice)

1. (istorie ) preot etrusc sau roman însărcinat cu prezicerea viitorului și interpretarea voinței zeilor prin observarea în principal a măruntaielor victimelor, dar și a anumitor fenomene naturale (cutremure, furtuni et cetera); haruspiciu.
2. (prin ext.) ghicitor.
 

batoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. batteuse)

1. mașină agricolă pentru desfacerea boabelor din spice, păstăi, porumbi etc.
 

iranian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. iranien)

1. (locuitor) din Iran.
2. limbi ~ ene = grup de limbi indo-europene vorbite în Iran și în regiunile Mării Caspice.
 

montbreția

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. montbretia)

1. plantă erbacee bulboasă din Africa de Sud, cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, în spice.
 

plantaginacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plantaginacées)

1. familie de plante erbacee, cu frunze dispuse în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, dispuse în spice, și cu fructe capsule sau nucule: plantago.
 

scit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. scythe, lat. scytha)

1. (locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în stepele din nordul Mării Negre și ale Mării Caspice; scitic.
2. (s. f.) limbă iraniană veche vorbită de sciți; scitică.
 

spicifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spicifère)

1. care poartă spice; spiculifer.
2. (înv.) (despre păsări) care are pe cap un smoc de pene în formă de spic.