spin

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (engl., fr. spin, lat. spinus „prun sălbatic”)

1. (fiz.) impuls propriu de învârtire al particulelor elementare și al cuantelor.
2. organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe.
3. a sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) ~i = a fi neliniștit, nerăbdător.
4. a fi (sau a sta) ca un ~ în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva.
5. nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini.
6. spec. plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides).
7. parte în formă de spin a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia.
8. știft.

SPIN-, SPINI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. spin/i/-, cf. lat. spina)

1. „spin, ghimpe”.

spină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. spina /bifida/)

1. (ant.) mic zid care împărțea circul sau hipodromul în sens longitudinal.
2. proeminență ascuțită (a unui os).
3. ~a bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale, constând din îndepărtarea a două vertebre între ele, în regiunea lombară.

spinacher

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. spinnaker)

1. velă triunghiulară cu suprafață mare, arborată de ambarcații care au vânt din pupă pentru a mări propulsia.

spinal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spinal)

1. care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare.
2. (sintagmă) nerv ~ = nerv cranian care inervează mușchii gâtului, ai laringelui și ai faringelui.
3. (sintagmă) ganglion ~ = ganglion nervos care are rolul de stație și releu al nervilor rahidieni.

spinalgie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. spinalgie)

1. (med.) durere în coloana vertebrală, cauzată de sensibilitatea apofizelor spinoase la presiune.

spinaloscop

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spinaloscop)

1. endoscop pentru explorarea canalului rahidian.

ACANT(O)-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. acanth/o/-, cf. lat. acanthus, gr. akantha „spin, țeapă”)

1. „spin”.

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.

acantifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acanthifère)

1. (bot.) care poartă spini; acantofor.

acantoceras

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthocéras)

1. amonit cu cochilia groasă, răsucită dorsal, prevăzută cu spini.

acantocit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthocyte)

1. hematie deformată semănând cu niște spini zburliți.

acantofag, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acanthophage)

1. (despre animale) care se hrănește cu spini.