spirit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. spiritus, it. spirito)

1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință.
2. persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc.
3. inteligență; imaginație.
4. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală.
5. mod, fel de manifestare, de gândire.
6. în ~ul = potrivit cu...
7. glumă, anecdotă; vorbă de duh.
8. a face ~e = a glumi.
9. caracter specific a ceva.
10. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă.

spiritism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spiritisme)

1. concepție și practică mistică potrivit căreia s-ar putea comunica cu spiritele morților.

spiritist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spiritiste)

1. (cel) care practică spiritismul.

spiritual 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spirituel, lat. spiritualis)

1. care aparține spiritului.
2. intelectual, sufletesc.
3. inteligent, deștept, ager; înzestrat cu umor.

spiritual 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl., fr. spiritual)

1. /spirituăl/ s. n. cântec de cult protestant, modificat de populația de culoare din SUA, care i-a imprimat o puternică sincopare.
2. s. m. f. membru al unor secții ale ordinului franciscanilor, apărute în sec. XIII.

spiritualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spiritualisme)

1. concepție filozofică idealistă și mistico-religioasă potrivit căreia spiritul este o realitate substanțială primordială, independentă de materie.

spiritualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. spiritualiste)

1. I. referitor la spiritualism, propriu spiritualismului.
2. (rar) care aparține spiritului; care aparține psihicului; spiritual.
3. II. adept al spiritualismului (doctrină conform căreia spiritul este o realitate independentă și superioară).
4. adept al spiritismului; spiritist.
5. (antonim) materialist.

abrutizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrutissant)

1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
3. (antonim) civilizator.

abstrage

Parte de vorbire:  I. vb. tr., II. vb. refl.  
Etimologie: (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

1. I. a opera o abstracție, a separa prin spirit; a efectua o abstractizare.
2. a lua în considerare izolat, prin abstracție, unul sau mai multe elemente din ansamblul din care fac parte.
3. II. a se izola de realitatea înconjurătoare; a deveni complet absorbit, a se izola în gândurile proprii.

activism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activisme)

1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieții.
2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie să se angajeze în acțiune pentru realizările materiale și spirituale ale societății.

anacronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anachronisme)

1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc.
2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit.

anagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anagogie)

1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric și spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.

analitism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. analytisme)

1. faptul, însușirea de a fi analitic; caracter a ceea ce este bazat pe analiză.
2. capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg, spre a-l cunoaște; spirit analitic.