Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sportif)
1. adj. referitor la sport, care aparţine sportului.
2. care respectă regulile sportului.
3. adj., s. m. f. (cel) care practică sportul.
4. educaţie ~ă = activitatea care valorifică mijloacele, formele şi caracteristicile educaţionale ale sportului în vederea perfecţionării, întreţinerii biologice, spirituale a omului şi a integrării lui sociale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (sportiv + turistic)
1. cu caracter sportiv și turistic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sportivité)
1. însuşirea de a fi sportiv; spirit sportiv, loialitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéromodélisme)
1. tehnica construirii de aeromodele.
2. activitate sportivă pentru construcţia şi lansarea aeromodelelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allonge)
1. piesă pentru prelungirea unor obiecte.
2. lungime a braţului unui sportiv (la box, lupte, scrimă) în raport cu aceea a adversarului.
3. text care completează conţinutul unui document, al unui manuscris, anexându-se la acesta; act adiţional.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alpiniade)
1. concurs, competiţie sportivă de alpinism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allure)
1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.
2. fel de a merge; ţinută, aspect; înfăţişare.
3. fel de a acţiona, de a se purta; ritm în care se desfăşoară o întrecere sportivă.
4. poziţia vântului faţă de o navă.
5. unghiul format de drumul urmat de o navă faţă de direcţia vântului.
Parte de vorbire: I. adj., II. adv., III. s.n.
Origine: (fr. amical, lat. amicalis)
1. I. care arată prietenie, care mărturisește sau manifestă prietenie; prietenos.
2. II. într-un mod prietenos; amicalmente, prieteneşte.
3. III. întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.
4. I. (antonime) inamical, neprietenos, ostil.
5. II. (antonim) neprietenește.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. endurance)
1. capacitatea de a rezista la eforturi fizice; răbdare.
2. rezistență la oboseală într-o întrecere sportivă de lungă durată.
3. probă de ~ = competiție pe distanțe lungi.
4. rezistenţă mecanică a (unui motor).
5. capacitatea unui motor de a funcționa mult timp și de a rezista la solicitări mari.