Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sportivité)
1. însuşirea de a fi sportiv; spirit sportiv, loialitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entraîneur)
1. s. m. f. persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor.
2. s. n. utilaj pentru rotirea unor scule sau a pieselor de maşini-unelte.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (baro- + cameră)
1. cameră pentru încercarea rezistenţei fizice a piloţilor şi sportivilor în condiţii de variaţie a altitudinii şi presiunii; barotermocameră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cantonnement)
1. staţionare vremelnică (a trupelor în marş) într-o localitate; loc unde sunt cantonate trupe.
2. loc amenajat pentru antrenamentul sportivilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. casque)
1. acoperământ de cap din metal uşor, dar rezistent, pe care îl poartă militarii în luptă, unii sportivi sau muncitorii, scafandrii şi cosmonauţii pentru protejarea capului.
2. ~ăşti albastre = trupe ONU aflate în zone de conflict.
3. acoperământ de cap din cauciuc, la înotări pentru a nu-şi uda părul.
4. dispozitiv metalic în formă de căciulă, servind la uscatul părului.
5. dispozitiv din unu sau două receptoare fixate pe urechi pentru ascultarea transmisiunilor radiofonice sau telefonice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. détente)
1. expansiune bruscă a unui gaz prin mărirea volumului său.
2. (fig.) destindere, ameliorare, îmbunătăţire.
3. (sport) pas bătut, bătaie (înaintea unei sărituri); capacitatea pe care o au unii sportivi de a se desprinde cu uşurinţă de sol.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. dilettantistico)
1. practicat de amatori; rezervat sportivilor amatori.
2. (depr.) care denotă incompetență, nepregătire; diletantic.