arguție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. argutie, lat. argutia)

1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.
2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.

asistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assistance)

1. asistare.
2. public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viața internațională.

asonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assonance, it. assonanza)

1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.

baza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. baser)

1. refl., tr. a (se) întemeia, a (se) sprijini (pe ceva).
2. refl. a avea încredere (în).

cameră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. camera)

1. încăpere într-un apartament.
2. muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreți.
3. compartiment într-un sistem tehnic (instalație, mașină, aparat).
4. ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii și transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze.
5. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer și care se așază pe roată sub anvelopă.
6. balon de cauciuc al unei mingi de sport.
7. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat.
8. (ec.) instituție având ca obiectiv sprijinirea activității dintr-un anumit domeniu.

consolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. console)

1. mobilă în formă de policioară sau de măsuță sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc.
2. element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare pentru a susține un balcon, o cornișă etc.
3. dispozitiv metalic care permite prinderea unui aparat de iluminat de tija unui stativ.
4. (inform.) terminal al unui ordinator destinat dialogului om-mașină.