Dictionar

Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Activ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.

2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.

3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.

4. (mil.) în activitate.

5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.

6. (despre diateza verbală) care arată subiectul săvârşeşte acţiunea.

7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.

8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.

9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.

10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.

11. adv. în mod activ.


Arhitravă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. architrave)

1. parte inferioară a antablamentului, care se sprijină pe capitelul coloanei; epistil.

2. (constr.) piesă de susţinere verticală, din lemn.


Aterizor

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atterrisseur)

1. (aeronautică) dispozitiv plasat sub o aeronavă (retractabil în zbor) pe care se sprijină o aeronavă când se află la sol și care permite acesteia decoleze și aterizeze lin și fără riscuri; tren de aterizare.

2. (prin analogie) plutitoare care permit unui hidroavion aterizeze lin pe apă.

3. (var.) aterisor.


Bechie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. béquille)

1. dispozitiv pe care se sprijină coada avionului.

2. apărătoare metalică a elicei unei ambarcaţii.

3. proptea care împiedică răsturnarea unei nave naufragiate.


Bipied

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bipied)

1. suport cu două picioare; bipod.

2. (armament) suport pentru țeava unei arme care se sprijină pe sol prin două picioare în formă de V inversat, folosit pentru stabilizarea armei și pentru o tragere mai precisă.