binedispune

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (bine + dispune)

1. a face să se simtă sau a se simți bine.

dispune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. disposer, lat. disponere)

1. tr. a hotărî, a decide; a ordona.
2. a așeza, a aranja într-o anumită ordine.
3. intr. a avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac.
4. a învinge într-o competiție sportivă.
5. refl. a căpăta bună dispoziție, a se înveseli.

indispune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. indisposer)

1. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra.

predispune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. prédisposer)

1. intr., tr. a crea, a pregăti o anumită stare de spirit, a dispune la ceva.
2. a determina o sensibilitate deosebită față de anumite boli.

transpune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. transposer, lat. transponere)

1. tr. a schimba, a muta ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare în alta.
2. (fig.) a reda ceva (în scris, pe scenă, pe ecran).
3. a transcrie, a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât cea inițială.
4. a muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul.
5. refl. (fig.) a se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).

acarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acarpe)

1. (bot.) se spune despre o plantă care nu produce fructe.

acultural, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (a- + cultural)

1. (se spune despre cineva) care nu are noțiunea de cultură.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acțiunea de a (se) adapta; adaptație.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice și fiziologice ale plantei pentru a face față condițiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
5. (var.) adaptațiune.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.