Dictionar

aposiopeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)

1. reticență; întrerupere a vorbirii.
2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună.
 

charientism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. charientisme, cf. gr. kharientismos, spirit)

1. figură de stil reprezentând o ironie fină, care nu vrea să indispună.
 

facețios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. facetieux)

1. care iubește să spună sau să facă glume; glumeț, poznaș.
2. care are caracter de glumă; care ține de glumă.
3. care distrează, amuză; hazliu.
 

interzis, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. interdit)

1. care este oprit, care nu este permis; care a fost lovit de interdicție.
2. exclus dintr-o profesie, funcție; care nu este autorizat; neautorizat.
3. care este dezorientat, tulburat până la punctul de a nu ști ce să spună; uimit, uluit.
4. (antonime) autorizat, îngăduit, permis.
 

ordurier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ordurier)

1. care conține, care exprimă obscenități; murdar, obscen.
2. care iubește să spună sau să scrie lucruri grosiere.
 

procesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. procession, lat. processio)

1. ceremonie religioasă la care credincioșii merg în convoi, cântând imnuri și spunând rugăciuni.
2. (p. ext.) convoi, cortegiu; alai.